Home » Despre Bioterorism

Despre Bioterorism

 

Să înţelegem pregătirea unui atac bioterorist.

Cât de dificil este să produci o armă biologică şi care este nivelul de sofisticare cerut, sunt chestiuni aprig disputate în mediile ştiintifice. După unii experţi, un student la medicină sau microbiologie ar putea să prepare un agent biologic, fără a se pune în pericol. Alţi experţi sunt de parere că tocmai dificultăţile tehnice sunt cele care au împiedicat până acum producerea unui atac biologic pe scară largă. Indivizi cu capacităţi intelectuale şi cunoştiinţe ştiinţifice deosebite ar putea surmonta lipsa echipamentelor sofisticate, dar ar lipsi corelaţia negativă dintre capacitatea de producere/utilizare a agentului şi motivaţia de a produce un număr mare de victime.

Procesul obţinerii unei arme biologice nu este complicat. În principiu, sunt necesare trei componente: o cultură din agentul vizat, echipamentul corespunzator pentru creşterea agentului, personalul pregătit corespunzator pentru a produce, testa şi evalua rezultatele procesului.

Odată obţinut, agentul trebuie cultivat/multiplicat. Dificultatea de a produce suficient agent patogen pentru a dezvolta un atac constituie un factor limitativ pentru terorişti. Agenţii biologici sunt fragili şi necesită condiţii favorabile, constante în timp, pentru a se multiplica. Bacteriile se pot reproduce fără a avea nevoie de o celulă-gazdă. Prin contrast, viruşii au nevoie de amino-acizi, enzime sau glucoză pentru a se înmulţi, şi în consecinţă necesită un organism viu. Ca atare, procesele de producere a bacteriilor, sunt sensibil diferite de cele de producere a viruşilor, fiind bazate pe diferenţele lor fiziologice.

Diferite caracteristici ale unui agent patogen trebuie luate în considerare în selecţionarea acestuia pentru un atac. Opţiunea va depinde de intenţiile atacatorului - incapacitare, crimă, obiective politice – de nivelul experienţei ştiinţifice din cadrul grupului terorist, de disponibilitatea diferiţilor agenţi patogeni. Nu există varianta unui singur agent ideal. Următoarele aspecte trebuie luate în consideraţie:

  • patogenicitatea agentului şi cât de posibil este ca acesta să omoare victima;
  • cât de contagios sau infecţios este agentul vizat ;
  • rezistenţa la măsuri protective şi de tratament ;
  • nivelul de letalitate, sau câţi oameni este posibil să fie ucişi;
  • modalitatea în care agentul poate infecta gazda. Agenţii biologici pot intra în corpul uman prin ingestie, injecţie, expunere a pielii la contactul cu aceştia şi inhalare. Cea mai eficientă cale de infectare a unui corp cu un agent biologic este inhalarea, motiv pentru care dispersia acestuia necesita includerea sa în aerosoli. Dimensiunea ideala a unui agent biologic pentru a fi inhalat până la nivelul alveolelor pulmonare, unde produce efectul maxim, este de 5 μm. O dimensiune mai mare ar reduce nivelul până la care agentul ar fi inhalat, o dimensiune mai mică ar face agentul prea uşor, fiind în pericol de a fi împrăştiat prea repede de mişcarea naturala a aerului.
  • riscul potenţial pentru terorişti.

Structurile de aplicare a legii trebuie să culeagă informaţii pentru a fi în măsură să evalueze ameninţările/riscurile şi să răspundă în mod corespunzător. Trebuie luate în calcul două aspecte importante: diferitele elemente prezentate nu acţionează independent; ele sunt corelate unele cu celelalte şi sunt interdependente. Spre exemplu, reducând potenţialul periculos al unui agent prin vaccinarea la scară largă a populaţiei, putem reduce interesul grupării teroriste pentru utilizarea acelui agent. În al doilea rând, intenţia atacatorilor este dependentă nu neapărat de vulnerabilitatea unei ţinte sau de vătămarea produsa, ci mai mult de percepţia subiectivă a atacatorului în legatură cu aceste elemente. Spre exemplu, este aproape imposibil să reducem vulnerabilitatea reală a populaţiei civile faţă de un anumit agent, dar poate fi eficient să încercăm să schimbăm percepţia pe care o au teroriştii faţă de eficacitatea acestui agent. Dacă teroriştii percep o ţintă ca nefiind vulnerabilă, vor ezita să o atace, indiferent de nivelul ei real de vulnerabilitate.

                                                                                                       Col (r) dr. Adrian Baciu

                                                                                                            Vice-presedinte



Rezolutia CS ONU 1540

Pe 18 aprilie 2004, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite (CSNU) a adoptat rezoluţia 1540 privind neproliferarea armelor de distrugere în masă .  Textul rezoluţiei 1540 nu utilizează expresia “arme de distrugere în masă” (ADM) în nici un sens operaţional .  Nu se bazează nici pe vreo definiţie a “terorismului” în scopul implementării.  Însă rezoluţia a fost concepută şi percepută ca o lege internaţională aplicabilă, menită să contracareze ameninţarea achiziţionării de către terorişti a ADM.