Home » Despre Bioterorism » Scurt istoric al armei si razboiului biologic

Scurt istoric al armei si razboiului biologic


Av.dr. Dana Stoian

    Armele biologice se constituie fie din organisme vii ce se pot reproduce sau replica, cum ar fi bacteriile şi virusurile, fie din materiile toxice produse de aceste organisme, cum ar fi toxinele sau proteinele şi peptidele fiziologic active. O serie de arme biologice produc leziuni ale pielii, cu excepţia armei cu mycotoxine, asemănătoare celei folosite în Cambodgia în jurul anului 1980. Din moment ce agenţii patogeni sunt fie ingeraţi fie inhalaţi, în cazul războiului biologic aceştia ar putea fi dispersaţi în particule de foarte mici dimensiuni sau plasaţi în sursele de alimente sau apă.
In timp ce mulţi agenţi patogeni proveniţi din miliarde de bacterii şi virusuri din natură au potenţial de armă biologică, utilizarea lor în acest scop este limitată de anumite caracteristici cum ar fi: uşurinţa de producere, stabilitatea, gradul de infectare sau toxicitatea.
    Armata a folosit războiul biologic din cele mai vechi timpuri. In secolul VI î.e.n. asirienii au otrăvit fântânile duşmanilor cu cornuri de secară iar Solon din Atena a folosit ierburi purgative şi excremente de sconcs pentru otrăvirea surselor de apă în timpul asediului de la Krissa.
În anul 400 î.e.n. arcaşii sciţi şi-au înmuiat săgeţile în sânge şi bălegar încercând să provoace îmbolnăvirea inamicului. Grecii au poluat fântânile inamicului şi sursele de apă potabilă cu cadavre de animale în anul 300 î.e.n. Mai târziu, aceeaşi strategie au adoptat-o romanii şi perşii.
    În bătălia de la Tortona, Italia, în anul 1155, Barbarosa  a contaminat fântânile duşmanului cu  cadavre umane, iar în  perioada medievală era un lucru obişnuit catapultarea corpurilor infectate în oraşele asediate. În 1346-1347, tătarul musulman De Mussis a catapultat corpuri infectate cu ciuma bubonică peste zidurile Caffei din Crimeea, malul rusesc al Mării Negre, provocând epidemia ce s-a transformat în pandemie a Morţii Negre adusă în Europa prin plecarea marinarilor creştini din cetatea asediata,  către Italia.
    În 1422, în timpul asediului de la Karlstein, în Imperiul Roman, corpurile soldaţilor şi 2.000 încărcături de excremente au fost aruncate inamicului iar în 1485, lîngă Napoli, spaniolii au livrat inamicului francez vin amestecat cu sânge al pacienţilor bolnavi de lepră.
    În secolul 18, arma biologică, nesofisticată dar eficientă, a continuat să fie folosită. Astfel, în 1710, ruşii au catapultat cadavre infectate cu ciuma în Reval, Estonia, inamicilor suedezi. În 1763, în timpul războiului cu băştinaşii indieni, colonelul englez Henry Bouquet a dat indienilor din fortul Pitt paturi infectate cu variolă ceea ce a provocat o epidemie devastatoare în partea de vest a Pensylvaniei. Folosind aceeasi tehnică, Napoleon a încercat îmbolnăvirea inamicului cu malarie în 1797 în timpul asediului de la Mantua, Italia.
În timpul Războiului Civil din SUA, doctorul Luke Blackburn care ulterior a devenit guvernator în Kentucky a încercat să infecteze trupele unioniste livrându-le haine infectate cu variolă şi febră galbenă, la timpul respectiv nefiind ştiut faptul că malaria si febra galbena se transmit doar prin întepătura femelei  ţânţarului care  serveste ca vector.
    În anul 1863, armata SUA a dat Ordinul General 100 care stabilea că: “Folosirea otrăvurilor în orice fel, fie pentru otrăvirea fântânilor, apei sau ca armă este total exclusă în războiul modern”.
    Primul Război Mondial a adus un război biologic  mult mai sofisticat, odată cu dezvoltarea microbiologiei fiind identificaţi mulţi agenţi patogeni cauzatori de boli ce au putut fi cultivaţi apoi în laborator.
 Următoarele exemple se refera la incidente care nu pot fi explicate dar care ridica semne de intrebare asupra experimentelor pe subiecti umani in diferite zone ale lumii :
    1900 – un medic a efectuat cercetări în Filipine infectând un număr de prizonieri cu ciumă; şi-a continuat cercetările infectând cu Beri-beri alţi 29 prizonieri;
    1915 – un medic din Mississippi şi-a infectat 12 colegi cu pelagră în încercarea de a descoperi tratamentul pentru această boală;
    1931 – Experimentul  din Porto Rico referitor la cancer a fost condus de Dr. Cornelius Rhoads. Sub auspiciile Institutului pentru Investigaţii Medicale Rockefeller, D. Rhoads şi-a infectat subiecţii cu celule canceroase. Treisprezece  dintre subiecţi au murit. Când experimentul a fost descoperit şi în ciuda opiniei publicate a lui Rhoads – accea că populaţia portoricană ar trebui eradicată – Rhoads a început experimente privind războiul biologic în Maryland, Utah şi Panama.  Mai târziu a fost implicat în  experimentele cu radiaţii pe prizonieri, pacienţi spitalizaţi şi soldaţi.
    1940 – Într-un program de dezvoltare de noi medicamente în tratamentul malariei în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial, medicii din Chicago au infectat aproape 400 de prizonieri cu această boală.
    1950 – A fost împrăştiat un nor de bacterii asupra oraşului San Francisco. Marina a susţinut că bacteria era inofensivă şi s-a folosit doar pentru simularea unui atac, dar mulţi locuitori ai orasului s-au îmbolnăvit având simptome asemănătoare pneumoniei ,  în unul din cazurile cunoscute survenind decesul.
    1956-1958 – În Savannah, Georgia, şi în Avon Park, Florida, au fost iniţiate teste în care ţânţarii au fost împraştiaţi în vecinătăţi de la nivelul pământului cât şi din avion. Mulţi oameni au fost înţepaţi de ţânţari şi s-au îmbolnăvit iar unii chiar au decedat. După fiecare test, împuterniciti oficial al direcţiei de sănătate publică au efectuat teste pe victimă. Teoria este că respectivii ţânţari au fost infectaţi cu o varietate de Febră Galbenă. Oricum, detaliile experimentului sunt încă secrete.
    1965 – Într-un studiu de trei ani, 70 voluntari prizonieri ai închisorii statale Holmesburg din Philadelphia au fost subiecţi ai testului cu dioxină, un agent chimic extrem de toxic din componenţa Agentului Portocaliu-un herbicid extrem de puternic. Leziunile suferite de subiecţi nu au fost tratate mai mult de şapte luni. Niciunul dintre subiecţi nu a fost informat că mai târziu vor fi folosiţi pentru experimente privind cancerul.
    1969 – Pe data de 9 iunie 1969, medicul D.M.McArtor , pe atunci Director al Comisiei  Cercetării şi Tehnologiei din Departamentul Apărării a apărut în faţa Subcomisiei Casei Albe pentru Investiţii, pentru a cere fonduri pentru proiectul de producere a unui agent biologic sintetic pentru care oamenii nu au imunitate naturala dobândită. McArtor a cerut 10 milioane USD pentru a produce acest agent în următorii 5-10 ani. Arhivele arată că în acord cu planul pentru dezvoltarea acestui germen, cea mai importantă caracteristică a noii boli ar fi : “poate fi rezistentă la procedeele terapeutice şi imunologice de care depind menţinerea independenţei umane relative faţă de bolile infecţioase”.  
    1981 – Mai mult de 300.000 cubanezi au fost îmbolnăviţi de febra Dengue hemoragică. La timpul respectiv, o publicaţie a anunţat că boala era rezultatul eliberării unor ţânţari infectaţi de către contrarevoluţionarii cubanezi. Aceeaşi febră Dengue  a lovit capitala Nicaragua , Managua, în 1985.
    În decursul ultimilor 30 de ani, Cuba a fost subiectul a numeroase experimente pe oameni şi culturi îmbolnăvite din cauze ce greu se pot atribui naturii, cum ar fi si epidemia de gripa porcină declanşată în 1971  în Cuba care s-a soldat cu moartea a sute de mii de porci.
Exista deasemenea dovezi că armele biologice au fost folosite în Vietnam şi Cambogia împotriva rebelilor.  În 1940 şi 1941 japonezii au răspândit asupra mai multor orase din China agentul pestei (ciumei). 
     Armele biologice folosite într-un război, fie de către grupările teroriste, fie pur şi simplu scapate de sub control de câtre producâtori, conţin agenţi biologici patogeni caracterizaţi printr-o agresivitate deosebita, de o virulenţa şi toxicitate maxima atât pentru populaţia civila cât şi pentru combatanţi sau agresori, chiar în cazul folosirii vaccinurilor sau antitoxinelor profilactice disponibile. Se remarca faptul câ persoanele care prezinta risc de expunere la asemenea agenţi biologici patogeni şi care au fost tratate cu vaccin sau antitoxina corespunzatoare, revin la diferite intervale de timp pentru revaccinare, întrucât acest tratament se aplică in scop profilactic sau investigaţional si nu ofera o protecţie sigura împotriva agentului patogen cu potenţial de arma biologica. Acest lucru este valabil desigur pentru armele biologice care au un antidot , vaccin sau antitoxina, antidot care deasemenea trebuie sa fie disponibil în cantităţi suficiente, cantităţi  ce nu se pot estima în cazul unui atac terorist şi care depind de efectele armei biologice. Deasemenea, antidoturile disponibile până la aceasta dată pentru armele biologice cu agent patologic cunoscut au, ca orice medicament sau preparat de laborator, un termen de valabilitate limitat în timp şi o eficienţă variabila.
    Pregătirea populaţiei pentru apărare în cazul atacului cu arma biologica, va ţine cont de toate aspectele cunoscute referitoare la agentul patogen al armei,  respectiv modul de preparare al alimentelor, utilizarea apei, moduri de decontaminare, izolare şi protecţie precum şi de tratament în cazul infectării cu agentul patogen constituent al armei biologice.
    Deşi semnatare ale “Convenţiei privind interzicerea folosirii toxinelor şi a armelor biologice”     din 1972, la care au aderat până în prezent peste 118 de state (printre care Iraq şi Rusia), cazurile dezvăluite de-a lungul timpului arăta că nu exista nicio garanţie că asemenea arme biologice nu s-ar produce sau cel puţin nu s-ar afla în cercetare.  S-au emis diverse teorii  ce susţin introducerea în Convenţie a măsurilor punitive în caz de nerespectare a clauzelor dar dificultatea constă în a dovedi încălcări ale actului prin producerea de arma şi toxina biologica.   
        Perspectiva unei omeniri asupra căreia s-a folosit arma biologică este o perspectiva sumbră  despre care putem face prezumţii nelimitate sau nici o prezumţie, scenariile ce pot fi imaginate părând desprinse din filme science fiction şi întotdeauna cu sfârşit neaşteptat, în condiţiile unui dezastru de proporţii inimaginabile.