Home » Despre Bioterorism » Terorismul si agentii patogeni

Terorismul si agentii patogeni

Terorismul şi agenţii patogeni au devenit un motiv serios de îngrijorare în anii 1990, după ce s-a aflat că secta japoneză Aum Shinrikyo – răspunzătoare pentru două atacuri mortale cu agent neurotoxic sarin, în 1994 şi 1995 – a încercat, fără succes însă, să elibereze agenţi biologici.  Deşi o altă sectă religioasă, Rajneesh, infectase aproximativ 750 de persoane cu salmonella într-o încercare de a influenţa alegerile locale din Oregon în 1984, ameninţarea a devenit mai stringentă în 2001, când un necunoscut a ucis 5 persoane şi a infectat 17 cu spori de antrax livraţi prin scrisori.  Faptul că atacurile cu antrax au avut loc după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 a avut ca rezultat un grad sporit de conştientizare în lumea întreagă.  Evenimentele au provocat un val de analize ale terorismului catastrofal cu agenţi chimici şi biologici.  Scenariile tindeau să se concentreze asupra limitelor a ceea ce este tehnologic fezabil, şi să detalieze toate vulnerabilităţile posibile în societăţile democratice industrializate.

Modelul asimilării poate fi de asemenea aplicat proliferării armelor chimice sau biologice către actorii sub-statali, deşi analiza operaţională este limitată de sărăcia datelor empirice.  Analiza comparativă a programelor de arme chimice şi biologice ale Aum Shinrikyo cu al sectei Rajneesh dezvăluie informaţii despre influenţa structurii organizaţionale asupra dinamicii înarmării şi asupra legăturii scop-instrument.  Comparaţia programului de arme chimice şi biologice ale Aum Shinrikyo cu cele ale unor ţări ca Irak şi Libia scoate în evidenţă praguri semnificative în baza materială şi impactul dependenţei de importuri asupra dinamicii înarmării într-o organizaţie teroristă.  Această abordare este posibilă deoarece, aşa cum s-a observat mai devreme cu privire la studiile despre proliferare, identitatea pragurilor poate fi bănuită a fi egală pentru toate entităţile politice.  Înălţimea relativă a acestor praguri va varia însă de la o entitate la alta.

Anumite praguri identificate pentru state vor juca prin urmare numai un rol minim, sau nici un rol, într-o organizaţie teroristă, pe când altele vor avea un impact relativ mult mai mare.  În fine, modelul analitic de bază creat pentru studiul dinamicii înarmării în state despre care există numai informaţii limitate despre procesele de luare a deciziilor poate fi aplicat cu unele modifică. Folosind aşa-numita “abordare a cutiei negre”, variaţiile parametrilor cum ar fi structura organizaţională şi ambiţiile scot la iveală posibile rezultate care, deşi rămân motive serioase de îngrijorare, sunt foarte departe de cele din scenariile catastrofale.  Concluziile cheie sunt:

  • relaţia scop-instrument:  armele biologice nu au sens decât dacă sunt aplicate pentru a atinge scopuri specifice.  Aceste scopuri ajută la determinarea selecţiei de agenţi şi a modurilor în care ei vor fi aplicaţi (de exemplu asasinare, incapacitare temporară, ucidere nediscriminată, etc.).  Cu cât sunt mai mari ambiţiile organizaţiei teroriste, cu atât mai probabil va fi ca aceasta să includă agenţii biologici printre instrumentele sale.  În încercarea de a obţine majoritatea în alegerile din noiembrie 1984, secta Rajneesh a atras în aşezarea sa, Rajneeshpuram, persoane fără adăpost, şi le-a înregistrat ca votanţi.  De asemenea, a diseminat Salmonella typhimurium, sursă de toxiinfecţie alimentară, pentru a-i împiedica  pe localnici să voteze.  Atacul din luna septembrie 1984 a îmbolnăvit 750 de persoane.  În luna următoare însă, secta şi-a dat seama că încercarea sa de a cuceri comitatul dă greş, şi nu a mai întreprins şi alte atacuri.  Este notabil faptul că liderii au ales un agent incapacitant în favoarea unuia letal, şi că nu au continuat atacurile biologice, odată ce scopul primar s-a dovedit de neatins.  Pentru Aum Shinrikyo, armele biologice reprezentau una din posibilele metode de a destabiliza Japonia şi de a prelua puterea.  Armele au fost folosite în corelatie cu alte arme exotice sau devastatoare, ca şi cu arme de foc convenţionale.  (Argumente cum ar fi uşurinţa producerii sau costul redus au o oarecare influenţă asupra felului în care sunt depăşite anumite praguri în procesul de atingere a scopului.  În cazul Aum Shinrikyo aceşti factori au avut importanţă limitată, având în vedere investiţiile masive în alte programe de înarmare.  Au jucat poate un rol în stabilirea ordinii în care au fost întreprinse diversele programe de înarmare.)  Dacă secta s-ar fi concentrat exclusiv pe armele biologice, ar fi rezolvat poate problemele viabilităţii patogenilor aleşi, ale producţiei pe scară largă şi ale diseminării eficiente.  Însă o asemenea concentrare exclusivă nu ar fi servit totalităţii scopurilor finale.
  • baza materială: baza materială este un factor cheie.  O organizaţie teroristă nu ocupă un teritoriu, ca un stat, aşa că trebuie să „importe” toate tehnologiile.  Cu toate acestea, societatea în care este inserată poate avea o influenţă semnificativă asupra oportunităţilor şi alegerilor.  În funcţie de ambiţiile sale, organizaţia teroristă va întreprinde, în faza iniţială, o gamă de activităţi pentru a-şi extinde şi întări baza materială.  Protejarea libertăţii religioase şi scutirile de impozite, de exemplu, facilitează recrutarea şi începerea de activităţi comerciale.  O ţară cu baze ştiinţifice, tehnologice şi industriale solide nu numai că va influenţa gândirea din interiorul organizaţiei teroriste, ci va oferi şi posibilităţi extinse de recrutare din rândul unor persoane cu talentele necesare pentru crearea unor proiecte de arme complexe.  Un al doilea grup de factori facilitanţi din cadrul bazei materiale constă în caracteristicile organizaţionale interne, pe care grupul terorist le poate exploata, manipula sau dezvolta în funcţie de scopurile sale.  Aum Shinrikyo, de exemplu, a creat de-a lungul unei perioade de aproximativ cinci ani un complex de fabrici chimice şi laboratoare biologice.  Aceste eforturi scot în evidenţă nevoia de a dezvolta suficient baza ştiinţifică şi tehnologică, precum şi nivelul de educaţie şi instruire în interirorul organizaţiei.  Secta a făcut repetate tentative de recrutare pentru a atrage savanţi tineri şi promiţători şi persoane cu capabilităţile dorite din principalele institute de cercetări ale Japoniei.  Aceşti oameni au fost capabili să demareze programele şi să construiască instalaţiile necesare.  Însă studiul detaliat al bazei materiale a sectei a scos la iveală un defect semnificativ, care ar putea fi factorul determinant în eşecul programelor de arme biologice ale sectei: cunoştiinţele nu erau uniform distribuite în organizaţie.  Secta se baza pe membri relativ neinstruiţi pentru a opera şi întreţine instalaţiile.  Pentru a păstra secretul intern,  aceştia erau selecţionaţi în principal pe baza dedicaţiei lor dovedite faţă de cauza Aum Shinrikyo.  Multe accidente, inclusiv contaminări ale culturilor de patogeni şi scurgeri de la instalaţii, au fost consecinţa directă a acestui fapt.  Deşi din asemenea accidente puteau totuşi rezulta agenţi toxici, chiar şi impuri, greşelile făcute cu culturile produceau agenţi biologici neviabili.  În mod similar, specializarea funcţională limitată a personalului a contribuit şi ea la eşecuri.  Persoanele însărcinate cu crearea agenţilor erau responsabile şi cu crearea infrastructurii pentru producerea agenţilor, şi cu dispozitivele de diseminare.  În ciuda lipsei lor de experienţă în planificarea operaţională, ei sunt şi cei care au pregătit şi executat atacurile.  Prin contrast, proiectul de arme biologice al Rajneesh a fost mult mai redus ca dimensiuni şi ca perioadă de timp.  Secta a reacţionat la o criză cu evoluţie rapidă, care îi ameninţa existenţa, şi nu a avut timp să creeze o bază materială pentru dezvoltarea armelor.  Persoana responsabilă cu programul de arme biologice era o asistentă medicală cu suficientă pregătire pentru a cultiva un patogen, dar nu şi pentru a orchestra o operaţiune sofisticată.  Pentru a influenţa rezultatul alegerilor locale, secta a putut opta pentru un incapacitant în locul unui agent letal, reducând astfel cerinţele tehnice ale laboratorului.  Alegerea soluţiei lichide cu Salmonella care să fie dispersata pe mâncare, în locuri publice, a simplificat cerinţele tehnologice pentru diseminare, şi a redus nevoia de specializare funcţională complexă.
  • coridorul militar: Se poate spune că, pentru organizaţiile teroriste, porţiunea prin care o entitate politică îşi  formulează doctrina militară în procesul dual de luare a deciziilor este inexistentă.  Cu toate acestea, relaţia scop-instrument sugerează că ne putem aştepta ca un astfel de grup să aibă idee, oricât de vagă, de ce caută agenţi biologici.  Conform modelului asimilării, formularea incompletă sau imprecisă a acestor scopuri sporeşte probabilitatea unei alegeri greşite a agenţilor, a dispozitivelor şi procedurilor de dispersie, sau a unor rezultate mult sub aşteptările teoretice (deşi o combinaţie aleatorie de factori nu poate fi niciodată exclusă).

Perceptia amenintarilor: un grup terorist apare ca o consecinţă a nemulţumirii fundamentale a membrilor săi faţă de unele (sau toate) aspecte ale organizării societăţii.  Inevitabil, acea societate va reprezenta o ameninţare faţă de însăşi existenţa grupului terorist.  Cu cât este mai mare ameninţarea existenţială faţă de organizaţie, cu atât sunt mai mari şansele ca ea să recurgă la măsuri extreme.  De fapt, aceasta este trăsătura comună între Rajneesh şi Aum Shinrikyo: ambele secte au recurs la utilizarea nediscriminată a mijloacelor neconvenţionale atunci când autorităţile publice au ameninţat funcţionarea sectei. Izolarea faţă de societatea largă a fost pentru Aum Shinrikyo o cale eficientă de a-şi ascunde activităţile legate de armele biologice, dar în egală măsură a alimentat şi proiecţii paranoide despre ameninţarea pe care o reprezentau pentru sectă autorităţile japoneze şi puteri externe, cum ar fi SUA.  Riscul ca prezicerile apocaliptice ale liderului sectei, Shoko Asahara, să nu se adeverească a oferit încă un stimulent pentru a „ajuta” evenimentele prin intermediul armelor chimice sau biologice.  Secretul este de asemenea o consecinţă a faptului că, spre deosebire de un stat care începe un program ilegal de înarmare, o organizaţie teroristă nu se bucură de imunitate penală.  Prin urmare, secta se teme permanent de raiduri din partea autorităţilor poliţieneşti.  Cât despre norme, ar fi o greşeală să ne imaginăm că o organizaţie teroristă operează într-un vid moral.  Ca urmare însă a izolării faţă de societate, valorile morale vor devia din ce în ce mai mult, şi treptat vor ajunge să permită anumite direcţii de acţiune pe care un membru poate că nu le-a considerat posibile atunci când s-a alăturat grupului.  Viziunile apocaliptice ale lui Asahara, de exemplu, au furnizat discursul social corespunzător pentru noua tehnologie din interiorul comunităţii religioase, iar noua tehnologie la rândul ei a ajutat la determinarea genezei apocalipsei.  Trebuie pusă întrebarea dacă o ameninţare existenţială, mai ales una care se acumulează treptat şi pe care grupul simte că nu o poate gestiona, contribuie la erodarea normelor pe baza cărora funcţionează grupul.  Secta Rajneesh a luat decizia diseminării de salmonella în restaurante tocmai pentru a evita o astfel de situaţie.  Aum Shinrikyo a executat atacurile cu sarin din metroul din Tokyo pentru a distrage atenţia poliţiei, care se pregătea de un raid al cartierului general al sectei. În ceea ce priveste structura organizaţiei, dovezile existente sugerează că cele mai avansate programe de diseminare pe scară largă a agenţilor biologici necesită un grup vertical, perfect integrat şi uniform din punct de vedere ideologic.  Sectele religioase, ca Aum Shinrikyo sau Rajneesh, sunt cei mai probabili candidaţi.  Prin contrast, o grupare cu structură laxă, amorfă, cu prea puţină conducere centrală (de exemplu grupările de extremă dreaptă din Europa şi SUA, inclusiv grupurile care atacă clinicile unde se fac avorturi şi teroriştii din Oklahoma City), sau organizaţii structurate în celule mici, pentru securitate maximă, vor avea dificultăţi mult mai mari în a iniţia un program indigen de înarmare biologică.  Astfel de grupuri sau chiar indivizi izolaţi pot produce cantităţi mici de agenţi, chiar şi de foarte bună calitate.  Deşi acest lucru sporeşte posibilitatea ca agenţii să fie folosiţi în atacuri teroriste, probabilitatea şi proiecţiile consecinţelor trebuie totuşi conectate la relaţia scop-instrument întreţinută de grupare.

Alocarea prioritară a resurselor: dacă o organizaţie teroristă are planuri ambiţioase, va trebui să ia unele hotărâri cheie cu privire la alocarea resurselor disponibile.  Problema a fost deosebit de semnificativă pentru secta Rajneesh.  Aum Shinrikyo în schimb, încerca să destabilizeze Japonia şi în cele din urmă să preia toate funcţiunile guvernamentale.  În acest scop, secta a cultivat o gamă largă de instrumente, inclusiv arme convenţionale, o instalaţie de produs cutremure, un tun cu laser, un dispozitiv nuclear, precum şi arme chimice şi biologice.  Şi-a împărţit uriaşele resurse financiare între mai multe programe de înarmare, în încercarea de a deveni auto-suficientă în acest domeniu.  (Multe studii leagă averea sectei exclusiv de proiectele ei chimice şi biologice.)  Fiecare proiect îşi  crea propriile imperative de urmat, cerând din ce în ce mai multe resurse umane, capacitatea birourilor din afara Japoniei de a achiziţiona tehnologiile necesare, şi aşa mai departe.  Cum s-a menţionat mai înainte, dacă Aum Shinrikyo şi-ar fi concentrat resursele asupra programelor chimice şi biologice, poate ar fi avut mai mult succes în crearea unor agenţi biologici viabili, sau în obţinerea unor producţii mai consistente de agenţi chimici de luptă de calitate mai bună.  S-a dovedit însă că secta a avut oarecare succes în câteva din programele sale de înarmare, dar ambiţiile au dictat urmărirea prea multor piste simultan.

Modelul asimilării dezvăluie procese complexe care se desfăşoară în interiorul unor organizaţii teroriste care încearcă să obţină capacităţi biologice.  Imaginea este numai parţial liniştitoare, pentru că eşecurile şi succesele parţiale pot totuşi să provoace daune considerabile societăţilor, chiar dacă nu conforme cu unele previziuni catastrofale.  Ameninţarea este mai pronunţată în ceea ce priveşte chimicalele toxice, pentru că pînă şi un agent cu concentraţie mică poate ucide sau răni multe persoane.  Prin contrast, deficienţele în dezvoltarea şi producerea de patogeni şi toxine pot duce împiedica  apariţia agenţilor biologici activi.

Cel mai interesant fenomen care reiese din analiză este faptul că elementele cheie care promovează dinamica înarmărilor pot fi şi cele care contribuie la eşecul ei.  Proiecţia unor ameninţări existenţiale extreme în interiorul sectei Aum a justificat producerea de arme biologice în faţa unor membri cheie ai grupului, dar paranoia a generat şi presiunea de a folosi agenţii înainte de a fi complet dezvoltaţi.  Consecinţa a fost că ei au retrogradat de la utilizarea strategică în sprijinul răsturnării guvernului Japoniei, la atingerea unor scopuri tactice presante. Asemănător, sentimentul puterii pe care armele biologice îl creau membrilor sectei şi liderului ei a făcut să crească insistenţele ca aceste arme, insuficient dezvoltate, să fie folosite pentru a demonstra această putere, atât pe plan intern, cât şi societătii din afară.  Viziunile apocaliptice şi necesitatea ca previziunile destul de precise să se adeverească creau presiuni deosebit de puternice în această direcţie.  În fine, competiţia internă (consecinţă a alocării prioritare a resurselor) făcea să crească presiunea ca indivizii responsabili pentru un anume program de înarmare să producă rezultate rapide.  În cazul sectei Aum, aceste presiuni erau sporite de politica de favoritism a lui Asahara.  Primele atacuri cu agenţi biologici şi gaz (mai ales în Matsumoto, împotriva judecătorilor care se pregăteau să dea verdictul împotriva sectei) au fost o consecinţă directă a acestor tipuri de presiune, şi au fost esenţiale în transformarea lor din arme strategice în instrumente tactice. Presiunile au contribuit şi la exagerările tehnologice, cum ar fi folosirea agentului neurotoxic VX în asasinate.

                                                                                                                Col. (r) dr. Adrian Baciu

                                                                                                                      Vice-presedinte